Zece ani de slujire prin iubire – Ziua Așezământului Social “SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL MILOSTIV, MITROPOLITUL MOLDOVEI” din Bârlad

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Bârlad a trăit astăzi momente de aleasă bucurie și recunoștință, prilejuite de sărbătorirea Zilei Așezământului Social aflat în curtea bisericii, așezământ care funcționează în cadrul Asociația Filantropia Ortodoxă Huși. Evenimentul a fost așezat duhovnicește în avansul prăznuirii Sfântului ocrotitor al așezământului, Sfântul Iosif cel Milostiv, model de păstorire prin milostenie și jertfelnicie.

Copiii așezământului au participat la Sfânta Liturghie, iar apoi la Te Deumul de mulțumire, aducând lui Dumnezeu recunoștință pentru binefacerile revărsate de-a lungul timpului asupra acestei lucrări filantropice. În continuare, aceștia au susținut un scurt recital, îndrumați cu multă dăruire de doamna preoteasă Mihaela Tapu, moment care a emoționat întreaga comunitate.

În cadrul recitalului a fost interpretat, în primă audiție, Imnul Așezământului, rod al muncii, al unității și al dragostei cultivate în acești ani în rândul copiilor și al celor care îi ocrotesc.

Momentul festiv s-a încheiat cu intonarea tradiționalului „La mulți ani!” și cu aducerea tortului aniversar, care a marcat 10 ani de la înființarea Așezământului Social, un deceniu de grijă, sprijin și formare pentru copiii aflați în nevoie.

A urmat agapa frățească, în cadrul căreia copiii s-au bucurat de un meniu copios, donat cu generozitate de restaurantul The King din Bârlad, cărora le adresăm sincere mulțumiri, precum și de tortul pregătit cu multă dragoste de doamnele Așezământului nostru, adevărate mame duhovnicești pentru cei mici.

Mulțumim tuturor celor care, prin rugăciune, implicare și jertfelnicie, sprijină această lucrare a iubirii creștine, rugând pe Dumnezeu ca, prin mijlocirea Sfântului Iosif cel Milostiv, să dăruiască Așezământului Social al Parohiei „Sfântul Gheorghe” mulți ani binecuvântați înainte.

Share the Post:

Alte evenimente

Utilizăm cookies pentru o mai bună experiență pe website-ul nostru