Istoricul Turnului de Poartă și Clopotnița
Turn de poartă şi clopotnița
Istoric: Turnul-clopotniță, parte a ansamblului monumental, ilustrează evoluția acestui gen de construcție în cadrul arhitecturii urbane din secolul al XIX-lea, se remarcă prin echilibrul dintre plin și gol. Cunoscut drept „Turnul lui Titinaș”, acesta a fost construit din inițiativa lui Ioniță Bardaș, poreclit Titinaș, cunoscut în epocă pentru faptele sale de caritate. Lucrările au început la 1 august 1856, când a fost încheiat contractul dintre acesta și meșterul zidar Mihai Popoiu, pentru o sumă de 13.000 de lei adunați prin colectă. Turnul trebuia construit pe plan pătrat, pe o suprafață de 15 stânjeni, cu o înălțime de 6 stânjeni și acoperișul de 5 stânjeni (1 stânjen = 2.23 m). Deasupra bolții, la primul nivel, era proiectată o cameră de locuit, cu două ferestre, pentru ctitor.
Lucrările cu continuat prin donația soților Ștefan și Maria Gâlcă, în 1858, și din vânzarea a două locuri de către parohie, în 1901, însă nu după dorința primului ctitor de a fi identic cu turnul mănăstirii Golia din Iasi. Tencuielile exterioare trebuiau executate cu ipsos, iar la interior doar camera de locuit, însă acestea s-au executat abia la 1900 de către inginerul Negruț. După cutremurul din 1940, turnul a fost grav afectat, cu fisuri în dreptul golurilor de la nivelul al doilea, necesitând și alte reparații; au urmat cutremurul din 1977, după care turnul a fost reparat, însă cutremurele din 1986 și 1990 i-au afectat structura de rezistență, cu excepția schimbării acoperișului, în 2003.
Cel dintâi locaș de cult a fost avariat grav de cutremurul din 1802, astfel că la 26 aprilie 1810, Vasile Popa, fiul protopopului Ioan Damian, Iancu și Hiliuță Chiru, fiii protopopului Ioan Chiru, au închinat biserica breslei negustorilor abăgeri, reprezentați de Stoico abăgerul și Hagi Arhiri, care s-au alăturat ctitori în efortul de reconstruire a lăcașului de cult, „ca să facă această sfântă biserică din nou … fiind ctitori pentru totdeauna și urmașilor lor, cu purtare de grijă”. Prin urmare, în toamna anului 1817 lucrările de construire erau în plină desfășurare, Vistieria Moldovei aprobând, la 6 octombrie, aducerea a șase oameni străini, scutiți de dări, care aveau să fie ciocli la biserica „ce se zidește din nou”; probabil, finalizarea lucrărilor a avut loc la începutul anului următor, o piatră dreptunghiulară din marmură fiind așezată în naosul bisericii la 6 martie 1818, de către Hagi Iordachi Iftimiu și Eni Gheorghe, aceasta putând fi considerată pisania actualului lăcaș de cult (inscripția este parțial uzată), cu următorul text chirilic (întregit tacit):„Această peiatră este pusă de dumnealor Hagi Iordachi Irimiu și Eni Gheorghe în sfânta bisărică ce se prăznuește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pentru a lor pomenire, la anul 1818 martie 6”.
Turnul a fost reabilitat în întregime cu fonduri europene între anii 2019-2023. Sau reamenajat camerele de la etajele I,II și III; s-a construit și reorganizat scara interioară; s-a montat un lift cu stații la cele trei etaje; s-au amenajat două muzee la etajele I și III; sau adus trei clopote din Innsbruk – Austria.
Fiind o biserică de breaslă era cea mai frecventată din oraș, cunoscută în epocă drept „biserica neguțitorilor”, încât prin însăși istoria și existența ei constituie o mărturie inestimabilă a epocii modernității istoriei noastre.
În acest context, ansamblul bisericii Sfântul Gheorghe din Bârlad are o valoare memorial simbolică foarte mare şi este valoroasă şi pentru că se numără printre puținele ctitorii de breaslă din Moldova. Numeroase studii de specialitate au analizat istoricul Bisericii Sfântul Gheorghe, ceea ce atestă unicitatea ei pentru oraşul Bârlad şi incontestabila valoare a ansamblului arhitectural.
